
În această dimineață, în jurul orei 04:30, un agent al Poliției Locale Brașov aflat în serviciu la sediul de pe strada Nicolae Bălcescu a auzit zgomote dubioase în zona Pieței Star, astfel încât a dat alarma. O patrulă a Poliției Locale a intervenit imediat, reușind să intercepteze trei persoane care au încercat să fugă la vederea echipajului. La fața locului s-a constatat că acestea au răsturnat și deteriorat obiecte aflate pe o tarabă.
„Întrucât persoanele interceptate au refuzat să se legitimeze, au fost conduse la sediul Poliției Locale de pe strada Iuliu Maniu, unde a fost stabilită identitatea lor – una dintre acestea având domiciliul în afara țării. Cele trei persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 2.900 lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru refuzul de a furniza date de identificare”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Brașov.


Un comentariu
2 sau 3 luni de PUSCARIE ! Nu amenda ! Trimiteti in judecata golanii !