
Salvatorii de la ISU Brașov au anunțat că un accident rutier s-a produs în această dimineață pe centura Brașovului, pe podul de la Stupini, pe sensul de mers către București. În eveniment au fost implicate patru autoturisme și un autocar, rezultând trei victime conștiente.
La fața locului s-au deplasat:
• un echipaj de descarcerare,
• un echipaj de stingere cu apă și spumă,
• două echipaje SMURD,
• un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).
La acest moment se intervine pentru acordarea asistenței medicale victimelor și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor (PSI).
„Primele date indică faptul că unul dintre autovehicule ar fi acroșat vehiculul din fața acestuia și de aici avarierea altor două vehicule aflate în mers, în față. În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie lămurite toate împrejurările care au dus la producerea accidentului”, au transmis polițiștii brașoveni.

