
Comuna Vama Buzăului vrea să deruleze o nouă investiție în sistemul de distribuție a apei potabile. Chiar dacă apa de la robinetele localnicilor vine din izvoare de munte pentru potabilizarea sa și a evita apariția unor incidente nedorite este necesară clorinarea acesteia.
Astfel, edilii vămășeni au semnat un contract în valoare de 13.141,18 lei fără TVA cu firma Eco Fusion Development din Brașov în vederea furnizării unei stații de clorinare. Aceasta va fi independentă energetic, urmând să fie alimentată cu panouri solare monocristaline, în conformitate cu anunțul de atribuire a contractului de furnizare și instalare a echipamentelor.
În anul 2019, primăria comunei a reușit să finalizeze captarea unei noi surse de alimentare cu apă – Sursa Fortoiș (cu o valoare a investiției de 1.452.941 lei), alături de Sursa Urlătoare funcțională din anul 2006. De altfel, pentru stocarea apei captate au fost amenajate și două bazine principale cu un volum de 500mc (Urlătore) și 100m (Fortoiș).

