
Societatea de Reparații Locomotive SCRL Brașov lansase la începutul lui 2024 consultare a pieței pe portalul de licitații publice pentru obținerea unei valori estimative de achiziție a unor camere de supraveghere video care să fie instalate pe locomotive.
Acum, a lansat o licitație publică pentru achiziția sistemelor de supraveghere necesare pentru 16 locomotive. Costul total estimat pentru camere și instalarea acestora este de 799.026 lei fără TVA.
Acestea vor supraveghea atât zona cu aparatură și motoare din interior, cât și „traficul” exterior, iar una dintre acestea ar urma să aibă și rol de „oglindă retrovizoare” pentru mecanic.
„Sistemul trebuie sa fie compus din 2 (două) unități de înregistrare cu hard și soft aferent, 2 (două) monitoare cu ecran tactil, 12 (douăsprezece) camere mobile din care 6 (șase) camere pentru exterior și 6 (sase) camere pentru interior, cabluri de conectare a echipamentului și conectorii aferenți inclusiv cei de rețea și alimentare, siteme de fixare cablaj, interfețe pentru rețea, siguranțe de protecție, chei/parole de siguranță. În plus, contractantul va efectua montajul sistemului pe locomotivă cu punere în funcție pentru fiecare instalație furnizată”, se precizează în anunțul de licitație.
Furnizorii care se vor înscrie la licitație vor trebui să depună o garanție de participare de 7.990,26 lei.

