
Salina Praid, una dintre cele mai cunoscute mine de sare din România, se află într-o situație critică și nu mai poate fi salvată, a declarat ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
„Din toate discuțiile pe care le-am avut cu experții, mai degrabă nu este o întrebare de dacă se va prăbuși tavanul, ci când și cât de rapid”, a spus ministrul la Prima TV.
Buzoianu acuză mai multe instituții ale statului – Apele Române, Salrom, Conversmin și Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) -, că au pasat responsabilitatea de la una la alta, în loc să ia măsuri pentru a preveni dezastrul. Situația a ajuns într-un punct absurd. Diana Buzoianu a mai povestit că, în ziua în care a vizitat Salina Praid, o parte din tavan chiar s-a prăbușit. „Este foarte clar că acolo nu mai poate fi salvată mina respectivă, să mai poată fi folosită”, a spus ea.
Deși mina a fost inundată încă din februarie 2023, Apele Române au evaluat abia șase luni mai târziu că există un „risc moderat de inundații”, o apreciere care acum pare complet ruptă de realitate, în contextul colapsului iminent.
Diana Buzoianu a adăugat că:
„Exact în ziua în care am mers acolo s-a prăbușit o parte din tavan. Este foarte clar că acolo nu mai poate fi salvată, mina respectivă nu poate fi folosită. Acolo au fost multe instituții care au așteptat să se întâmple dezastrul. Am văzut declarațiile cu castorii. Vă dați seama ce lipsit de realitate este un astfel de răspuns. Ce au făcut castorii? Cumva s-a pasat vina până s-a ajuns la castori.”

