
Amenzile propuse de Ministerul Mediului pentru sancționarea celor care hrănesc urși vor fi cuprinse între 3.000 lei și 6.000 lei, a anunțat ministrul Diana Buzoianu. „Am dat în lucru proiectul, deci textul este scris, am dat în lucru în avizare internă în cadrul ministerului și urmează apoi imediat să fie transmis către avizare la toate celelalte ministere”, a arătat ministrul, care a precizat că amenziile vor fi între 3.000 lei și 6.000 lei.
„Asta înseamnă că astăzi o amendă minimală ajunge poate să ajungă, dacă este plătită în 24 de ore, la 500 lei pe legislația actuală, iar propunerea venită de la minister va fi 1.500 lei minim dacă o plătești în 24 de ore. Dacă nu plătești în 24 de ore, 3.000 lei”, a mai spus Diana Buzoianu, care a adăugat că amenzile vor fi aplicate cu angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.
Inițiativa vine în contextul în care un motociclist italia a fost ucis pe Transfăgărășan de o ursoaică, cu trei pui, pentru că s-a apropiat prea mult de grupul de animale. Ursoiaca a fost ucisă de autorități, care au pierdut însă urma celor trei pui astfel încât acștia să poată fi relocați în siguranță la sanctuarul de urși de la Zărnești.


3 comentarii
Asta era soluția, amenzi.
Daca tipi la ursul care vine spre tine in gradina te amendează?
Mda. Amenzile se măresc. Foarte bine. Am numărat azi 12 urși în 6 ore, între Cabana Pârâul Capra și Vidraru. Da, au fost și șoferi inconștienți printre toți ceilalți care opreau doar să facă o poză. Dar, pe afișele de avertizare nu am văzut niciun număr de telefon, nu am văzut pe nimeni patrulând. Adică amenzile cine le dă, în ce bază? Nu în ultimul rând, cu urșii nu are nimeni de gând să facă nimic? Se tot vorbește de „numărul OPTIM” de urși. Serios? Dar ce facem cu oamenii? Pe noi cine ne protejează?
se protejeaza hotii de lemne, nu fraierii de cetateni.
Multumim criminalilor din Ministerul Mediului!