
Profesorii vor putea preda mai multe discipline din aceeași arie curriculară, a anunțat ministrul Daniel David într-un podcast online. Acesta dorește ca România să se adapteze la practicile din țări precum Statele Unite și Finlanda. Declarațiile sale vin în contextul creșterii normei didactice.
„Da, vom crea această posibilitate [n. red. ca profesorii să poată preda mai multe discipline din aceeași arie curriculară]. Îi rog pe profesori să înțeleagă. Referitor la problema fragmentării, caut soluții să o controlăm. Dar da, vom deschide spre disciplinele din aceeași arie curriculară. Nu vă supărați, te uiți la sistemul vestic. Și în Statele Unite și în Finlanda, în țările nordice, ai arii curriculare largi. Numai la noi e hiperspecializare, exact pe discipline”.
Acesta a precizat că, „în situații bine controlate”, un profesor de Fizică este capabil să predea și Chimie. În această logică acționează universitățile din România care au început să introducă programe de studii cu dublă specializare, a completat el.
„Eu cred că, în situații bine controlate, un profesor de Fizică ar putea să facă și câteva ore dintr-o disciplină din aceeași arie curriculară. Mai ales că deja unele universități au început cu dublele specializări știind această logică: dacă știi Fizică, faci și Chimie; faci Chimie, ai și ore de Fizică. Vom asigura această facilitate ca să evităm fragmentarea”.
În plus, ministrul a declarat că așteaptă propuneri în ceea ce privește acest subiect. Ideile referitoare la acest subiect vor putea fi trimise pe email.
Ce presupunea până acum norma didactică raportată la numărul de ore de lucru și la numărul de predate
Norma didactică a profesorilor din România – predarea propriu-zisă însemna, până acum, 18 ore pe săptămână, cu variații în funcție de gradul didactic și vechime.(dar David vrea să o crească la 20 de ore de predare lunar).
Pentru toate cadrele didactice din învățământ activitatea didactică totală presupune 40 de ore pe săptămână de lucru propriu-zis, incluzând și activități conexe predării.
Norma didactică de predare în România este, în general, de 18 ore pe săptămână pentru profesori, 24 de ore pentru instruire practică, cu posibilitatea reducerii la 16 ore în funcție de vechime și grad didactic, conform cadrului legal actual.
Nu toate aceste prevederi sunt însă aplicate în prezent, unele fiind prorogate de Guvernul Ciolacu. În vigoare, potrivit Ministerului Educației și Cercetării, este însă o reducere de normă didactică din legea precedentă și anume de la 18 la 16 ore pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I. De asemenea, există o serie de „degrevări de normă” pentru directori, inspectori, lideri sindicali, ceea ce este în totală contradicție cu dorința lui David de a crește numărul de ore de predare pentru fiecare profesor.


Un comentariu
Normalitate!
Oricum la 20h e trai pe vătrai! Oamenii obișnuiți lucrează mult mai mult!
Bani, dar cu munca și rezultate!