
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pe care le-au deschis după ce au identificat, în trafic, un bărbat „șprițuit”.
Astfel, ieri, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul au oprit, pentru control, un autoturism în comuna Hălchiu.
După ce l-au identificat pe bărbatul de la volan, de 38 de ani, pentru că au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat pentru consumul de alcool.
După ce rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.

