
„𝑽𝒂̆ 𝒓𝒐𝒈, 𝒂𝒋𝒖𝒕𝒂𝒕̦𝒊-𝒎𝒂̆ 𝒖𝒓𝒈𝒆𝒏𝒕! 𝑷𝒓𝒊𝒆𝒕𝒆𝒏𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒊𝒆𝒔̦𝒕𝒆 𝒊̂𝒏 𝑩𝒓𝒂𝒔̦𝒐𝒗, 𝒑𝒆 𝒔𝒕𝒓𝒂𝒅𝒂 (…). 𝑨 𝒔𝒑𝒖𝒔 𝒄𝒂̆ 𝒗𝒓𝒆𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒔̦𝒊 𝒊𝒂 𝒗𝒊𝒂𝒕̦𝒂 𝒔̦𝒊 𝒂𝒄𝒖𝒎 𝒏𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒓𝒂̆𝒔𝒑𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝒕𝒆𝒍𝒆𝒇𝒐𝒏… ”. Așa a început unul dintre mesajele pe care le-au primit polițiștii brașoveni. Strigătul de ajutor venea de la o persoană aflată în celălalt capăt al lumii, în India. Nu putea apela 112, dar a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și salva prietenul.
„A căutat un mijloc de comunicare, ne-a lăsat un mesaj și, în doar câteva minute, colegii noștri au ajuns la adresa indicată. Tânărul a fost găsit într-o stare vulnerabilă, însă, datorită intervenției rapide, a fost salvat la timp și preluat de echipajele medicale. Acum beneficiază de sprijin de specialitate și este în afara oricărui pericol. Mulțumim persoanei care, deși se afla la mii de kilometri distanță, nu a rămas indiferentă și a cerut ajutor. Datorită acestui mesaj, astăzi vorbim despre o viață salvată.
Polițiștii brașoveni țin să vă reamintească că, dacă treceți prin momente dificile sau cunoașteți pe cineva care are nevoie urgent de ajutor, nu ezitați să le cereți sprijin, apelând, dacă aveți posibilitatea, 𝐧𝐮𝐦𝐚̆𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝟏𝟏𝟐.

