
Traficul rutier este blocat pe DN1, în zona Codlea, la ieșire către municipiul Sibiu, din cauza unui accident.
„În eveniment au fost implicate două autovehicule, iar în urma impactului un autovehicul s-a răsturnat și unei persoane i se acordă sprijin medical.
Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, la fața locului intervin echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic.
Circulația în zonă va fi reluată după finalizarea cercetărilor la fața locului și îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

