
Primul lucru pe care îl ai de făcut atunci când te confrunți cu o inundație provenită de la apartamentul vecinului este să documentezi rapid incidentul. Asta pentru că nu există o Lege specifică cu privire la un astfel de caz, însă cadrul legal general oferă instrumente de folos.
De exemplu, Legea nr. 196/2018 privind asociațiile de proprietari stabilește obligația fiecărui proprietar de a folosi locuința în așa fel încât să nu afecteze drepturile celorlalți.
Un al doilea pas este, ținând cont de lege, să înștiințezi imediat administratorul blocului și să soliciți redactarea unui proces-verbal de constatare, ideal în prezența vecinului responsabil și a unor martori.
Al treilea pas, foarte important, este să faci fotografii clare daunelor provocate de inundația din casă. Acestea vor constitui probe în cazul unui litigiu sau al unei cereri de despăgubire.
Citiți articolul pe lovedeco.ro.


Un comentariu
Sfaturi bune dar ati uitata sa mentionati si incheierea unei asigurari contra pagubelor astfel te vei certa cu vecinul pentru reparatii.