
Consilierii județeni brașoveni au aprobat o rectificare a bugetului județului, ce a inclus suplimentări de sume și pentru capitole de infrastructură. Bani au fost alocați și pentru un proiect mult așteptat: dublarea pasajului de pe Drumul Județean 103, respectiv a pasajului de pe principala rută de legătură între municipiul Brașov și comuna Sânpetru. Astfel, au fost alocate 336.510 lei pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent acestor lucrări.
În luna mai, Primăria Brașov, Primăria Sânpetru, CJ Brașov şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov au aprobat Acordul de parteneriat pentru implementarea „Planului coordonator de circulație zona Tractorul VII, Tractorul VIII, Ocolitoarea Municipiului Brașov (VO1K), Str. Narciselor, Str. 13 Decembrie, intravilan Sânpetru”.
În prezent, traficul între Braşov şi Sânpetru este deosebit de anevoios, având în vedere că singura cale de acces între cele două localități este podul care traversează ocolitoarea Braşovului, care trebuie lărgit.
Practic, în baza Acordului de parteneriat, administraţia judeţeană va prelua pasajul Sânpetru de la CNAIR şi va identifica împreună cu primăriile Braşov şi Sânpetru resursele financiare necesare execuţiei lucrărilor de extindere. În prealabil, Consiliul Judeţean şi-a asumat realizarea acestui Studiu de Fezabilitate în vederea dublării podului, obiectivul fiind acum bugetat şi inclus în programul de investiţii din acest an. După ce pasajul va fi preluat în patrimoniul judeţean, vor fi iniţiate demersurile necesare achiziţiei SF-ului, iar după recepţionarea documentaţiei, partenerii vor trebui să găsească fondurile pentru proiectarea lucrărilor de lărgire a pasajului și execuția lor.
Potrivit „Planului coordonator de circulație zona Tractorul VII, Tractorul VIII, Ocolitoarea Municipiului Brașov (VO1K), Str. Narciselor, Str. 13 Decembrie, intravilan Sânpetru”, soluțiile de descongestionare a traficului între municipiul reşedinţă de judeţ şi Sânpetru, avizate recent în Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Braşov, sunt următoarele:
La nivelul municipiului Brașov:
- stradă colectoare în cartierul Tractorul, pe lângă calea ferată, racordată la ocolitoare, care continuă pe teritoriul administrativ al comunei Sânpetru, cu subtraversarea şoselei ocolitoare și care se conectează cu DN 13, în partea de nord a cartierului Stupini;
- extinderea la patru benzi a Căii Feldioarei, de la intersecția cu Str. Baciului la limita administrativă a municipiului (Hanul din Ardeal);
- pasaj Str. I.C. Brătianu – B-dul Griviței;
- conectare, relație dreapta, între ocolitoare și Str. Vasile Goldiș, care va fi modernizată;
- extindere la patru benzi a Străzii 13 Decembrie, de la Str. Vasile Goldiș la Str. Orizontului (Sânpetru, înainte de pasaj);
- Narciselor, cu subtraversarea ocolitoarei;
- Amenajarea de benzi paralele cu ocolitoarea, între Str. Narciselor și DN 11.
La nivelul comunei Sânpetru:
- conectarea zonei Subcetate cu strada colectoare care vine din cartierul Tractorul pe lângă calea ferată, precum și cu ocolitoarea;
- extinderea DJ 103 la patru benzi, pe teritoriul comunei Sânpetru, la care se adaugă extinderea pasajului peste ocolitoare;
- amenajarea unui drum colector de legătură cu DN 11, în zona Stabilus, relație dreapta, spre Brașov;
- drum de legătură între Str. Ciobanului (Brașov) și Str. Narciselor (Brașov), pe teritoriul administrativ al comunei Sânpetru;
- conectarea la viitorul traseu al autostrăzii.

