
Până în pandemie, Gabriel Toth a lucrat ca bucătar în cadrul unui hotel, care s-a închis din cauza restricţiilor privind limitarea răspândirii virusului. Cu mult timp liber la dispoziţie, el a început să facă pâine pentru acasă.
„I-a venit tatălui meu ideea să cumpărăm o moară cu pietre, iar dacă aveam şi moara am hotărât să deschidem şi o brutărie la noi în curte. Noi nu ne-am planificat o afacere la nivelul la care suntem acum. M-am gândit iniţial să fac 30-40 de pâini şi să le vând local, aşa puteam să acopăr un salariu şi nu mai era nevoie să lucrez pentru altcineva“, a povestit antreprenorul Gabriel Toth pentru zf.ro.
Astfel încât, în 2022, Gabriel Toth şi soţia sa, Noemi, au pornit afacerea, care a început cu producţia de pâine. Investiţia iniţială în business a fost de circa 60-70.000 de euro. În timp ce Gabriel Toth se ocupă de partea de producţie, Noemi administrează businessul şi zona de promovare. În primul an de activitate, în brutăria lor s-a făcut doar pâine şi, ulterior, a început să facă şi produse de patiserie, precum croissante, pain au chocolat.
„Nu am fost la niciun curs, tot ce am învăţat a fost în urma multor greşeli pe care le-am făcut. Aşa am acumulat experienţă şi aşa am reuşit să adăugăm noi produse. Acum totul se învaţă de pe internet“, adaugă el.

În propria lor curte au deschis, pe lângă spaţiul de producţie, şi un magazin de desfacere. Deşi Tothek nu se află într-o zonă circulată sau turistică, există mulţi oameni care le trec pragul.
„Niciodată nu mi-aş fi imaginat să avem cozi de 40-50 de persoane, sâmbăta la noi la brutărie să ne cumpere produsele“, precizează Gabriel.
Produsele Tothek sunt prezente şi în câteva restaurante şi cafenele din Braşov, unde clienţii le descoperă şi, ulterior, merg inclusiv la magazinul din Săcele. Totuşi, ceea ce i-a ajutat în promovarea businessul a fost şi social media.
Businessul numără peste 30 de produse, care sunt făcute zilnic în spaţiul din Săcele.
„Livrăm către circa 20 de restaurante şi cafenele din Braşov. Pe lângă produsele de patiserie, livrăm către restaurante pâine, chifle pentru burgeri“, precizează Noemi Toth.
Deşi antreprenorii îşi doresc să ajungă în mai multe localuri, capacitatea de producţie a ajuns la maximum.
„Ar trebui să ne dublăm producţia, ceea ce înseamnă o investiţie foarte mare pentru că depindem de utilaje şi de personal. Este destul de greu în momentul de faţă să menţinem produsele la standardul pe care ni-l dorim. Cu cât facem mai mult, dacă nu avem grijă de standardul produselor, calitatea scade“, adaugă Gabriel Toth.
În brutărie sunt coapte circa 500 de produse zilnic, iar capacitatea se triplează în timpul weekendului. În viitor, cei doi antreprenori din Săcele vor să adauge în portofoliul brutăriei şi produse de cofetărie.

Printre altele, Gabriel și Noemi Toth își doresc să deschidă propriul local în Braşov, însă pentru acest lucru este necesară creşterea producţiei. O altă idee de dezvoltare a businessului este să extindă magazinul către zona de servire la masă.
„Vrem să ne mutăm din partea asta de a fi doar un magazin spre a servi lumea la masă, poate un brunch, aş vrea ceva mai divers. Noi folosim brutăria ca spaţiu de producţie dimineaţa, până la ora 12. Apoi vrem să folosim acel spaţiu de producţie şi pentru alte produse, în zona de gastronomie. Vrem brutărie dimineaţa şi bistro spre seară“, mai spune Gabriel Toth.

