
În urma controalelor efectuate pe parcursul lunii iulie, inspectorii de muncă brașoveni au aplicat amenzi în valoare de 431.000 lei pentru neregulile constatate.
„Inspectorii de muncă au realizat, în luna iulie, un număr de 136 controale, fiind depistate 18 persoane care desfășurau muncă nedeclarată pentru care un număr de 6 angajatori au fost sanctionați cu amenzi în valoare totală de 340.000 lei, după cum urmează:
· Pentru primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, au fost sancţionați 5 angajatori, identificându-se 17 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare. S-au aplicat 4 amenzi contravenţionale în valoare totală de 320.000 lei
· Pentru primirea la muncă a persoanelor fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii a fost sancţionat 1 angajator (identificându-se 1 persoană în această situație), aplicându-se 1 amendă contraventionala în valoare de 20000 lei.
În ceea ce priveşte respectarea prevederilor HG.905/2017 (privitor la completarea si transmiterea REVISAL) au fost efectuate un număr de 144 controale, în urma cărora au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale (2 avertismente scrise).
Pentru celelalte nereguli depistate de către inspectorii de muncă în domeniul relațiilor de muncă, angajatorii au fost sancționați cu amenzi în valoare de 53.000 lei.
Tot în luna iulie , în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au efectuat un număr de 64 controale în urma cărora au fost sancționați pentru neconformitățile constatate un număr de 15 angajatori cu amenzi în valoare de 38.000 lei și 14 avertismente”, au transmis reprezentanții ITM Brașov.

