
Ieri a fost termenul de depunere a ofertelor la patru achiziţii vizând furnizarea componentelor IT la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. Ioan Aurel Sbârcea» și Spitalul Clinic Județean de Urgență, iar Consiliul Judeţean Braşov a înregistrat documentaţii din partea unui număr de cinci operatori economici: o asociere de firme şi patru ofertanţi unici.
Fiind vorba despre aceleaşi tipuri de echipamente destinate celor patru instituţii spitaliceşti, achiziţiile au fost structurate pe trei loturi, şi anume:
- Lotul 1 Server şi echipamente de reţea;
- Lotul 2 Echipamente informatice şi accesorii;
- Lotul 3 ScanX.
Valoarea totală a contractelor se apropie de 4 milioane de lei, fără TVA.
Astfel, la procedura privind furnizarea echipamentelor IT la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, a cărei valoare a fost estimată la 987.784,74 lei fără TVA, au depus documentaţii: SC Intellisoft Systems (loturile 1 şi 3), SC Vestra Industry SRL (loturile 1 şi 3) şi asocierea B2B Digital (lider) – WI-Novation (loturile 1 şi 2).
La procedura similară realizată pentru Spitalul Clinic de Copii, cu o valoare estimată de 987.737,42 lei fără TVA, s-au înscris: asocierea B2B Digital (lider) – WI-Novation (loturile 1 şi 2), SC Vestra Industry SRL (loturile 1 şi 3) şi SC Safety Technology SRL (lotul 2).
De furnizarea echipamentelor destinate Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. Ioan Aurel Sbârcea», achiziţie evaluată la 987.793,78 lei fără TVA, sunt interesate: asocierea B2B Digital SRL (lider) – WI-Novation SRL (loturile 1 şi 2), Vestra Industry SRL (loturile 1 şi 2) şi Intellisoft Systems SRL (lotul 3).
În cazul echipamentelor IT pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, estimate la valoarea de 987.790,93 lei fără TVA, au ofertat: SC Intellisoft Systems SRL (loturile 1 şi 3), asocierea B2B Digital (lider) – WI-Novation (loturile 1 şi 2) şi Union CO SRL (lotul 2).
Documentaţiile au intrat în etapa de calificare şi evaluare tehnică. Cele patru achiziţii includ furnizarea echipamentelor IT, livrarea, instalarea, punerea lor în funcţiune şi asigurarea garanției.

