
Odată cu scoaterea blocatoarelor din parcările de reședință din Brașov au apărut și nemulțumirile, mai ales în zonele aglomerate, unde unii șoferi se trezesc cu locul ocupat cu zilele de către cei care „omit” să lase un număr de telefon, la care să poată fi contactați. Pentru a evita neplăcerile pentru cei care au închiriat o parcare de reședință, Primăria vrea să schimbe regulamentul, astfel încât sancțiunile pentru cei care le ocupă abuziv să fie mult mai usturătoare, nu doar simple avertismente cum sunt în prezent.
Astfel, după cum au declarat surse din cadrul Primăriei Brașov pentru BizBrașov, regulamentul va fi modificat astfel încât Poliția Locală să poată aplica direct amendă celor care staționează pe un loc de reședință închiriat fără a avea acest drept și fără a lăsa un număr de telefon unde să poată fi contactați de către cine beneficiarii de drept ai respectivelor locuri. Amenda ar urma să fie cât echivalentul unei taxe de ridicare a autovehiculului, respectiv în jur de 1.000 de lei. Acest lucru în contextul în care pentru a se putea face ridicări inclusiv în astfel de situații ar fi fost necesară achiziția de noi utilaje și angajarea de personal, lucru care ar fi fost însă de durată.
Potrivit acelorași surse, ținând cont că în oraș sunt și foarte mulți „venetici” cu mașini înmatriculate în alte județe, deci care nu achită taxe pentru acestea în Brașov, dar care au găsit „oportunități” de parcare pe domeniul public, se ia în calcul și introducerea unei taxe anuale pentru aceștia.


3 comentarii
Circul continua.
Daca vrei sa stii de ce vei pierde alegerile urmatoare, asta este motivul.
Super. Tare as vrea sa o vad pusa in aplicare …
Bravo, toti mu1st11 de GL, BZ, VN, DB sa plateasca taxa de 1.000 lei pe an daca vor sa-si tina cotele la oras