
Dacă sunteți abordați de acești oameni care se dau drept persoane cu dizabilități, cu un tabel în mână, cerând bani pentru „o asociație a copiilor cu probleme”, demascați-i, fac apel polițiștii brașoveni. În ultima perioadă, astfel de țepari au apărut prin centrul Brașovului, unde abordează în special turiști credului, după ce, anii trecuți își făceau veacul prin diverse centre comerciale sau prin parcările acestora. Totodată, aceștia și indică că trebuie „să donezi” sume mai generoase, nu 2-3 lei.
„De câte ori văd imagini cu aceștia în spațiul public, mi se strânge inima. Nu pentru ei… ci pentru oamenii care, cu toată bunătatea lor, scot din buzunar câțiva lei crezând că fac un bine, că ajută, că păcatul e, până la urmă, al celui care are alte intenții cu banii donați și nu al celui care înșeală. Însă, în astfel de situații, adevărul e că… totul este o minciună. Nu există nicio asociație și niciun ajutor real. Există doar niște oameni care profită, fără pic de rușine, de suferința adevărată a unor copii sau a unor persoane țintuite în scaunul cu rotile”, a subliniat inspectorul principal Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov., care de altfel a fost implicat în campanii de sprijin a persoanelor aflate în nevoie.
Acesta subliniază faptul că oamenii nu trebuie să îi încurajeze pe acești șarlatani și să le spună în față că de fapt comit o ilegalitate.
„Fiecare act de bunătate al vostru le dă curaj să continue să o facă din localitate în localitate, din parcare în parcare. Generozitatea voastră e prea prețioasă ca să ajungă pe mâinile unor mincinoși”, a subliniat oficialul IPJ Brașov.
De altfel, acesta a și postat o situație din județul Mureș în care o femeie, care se dădea drept surdo-mută și solicita sume de bani pentru construcția unui așa-zis centru, a început ca prin „minune” să vorbească, după ce a fost luată la bani mărunți.

