
Dincolo de aspectul financiar, care nu este deloc de neglijat, alegerea terenului pentru casă vine cu o serie de riscuri, obligații legale și pași administrativi pe care trebuie să le iei în calcul. Prudența și măsurile de siguranță care să te asigure că te alegi cu un teren conform sunt, de asemenea, la fel de necesare.
Înainte să semnezi contractul de cumpărare sau să plătești avansul, verifică tot ce ar trebui să știi atunci când vrei să îți iei un teren pentru casă.
Primul aspect în procesul de cumpărare a unui teren pentru casă este să înțelegi exact ce cumperi. Nu te baza doar pe ce îți spune vânzătorul sau pe un anunț postat pe un site de imobiliare.
Verificarea suprafeței reale a terenului este esențială, iar pentru asta este recomandat să colaborezi cu un topograf. Acesta va măsura terenul și îți va confirma dacă limitele din acte corespund cu cele din teren. În plus, va putea depista eventuale suprapuneri cu parcelele vecine sau nereguli în amplasare, aspecte care ulterior pot să fie problematice în cazul unei construcții.
Prețul unui teren variază în funcție de zonă, dar și de statutul său legal, de accesul la utilități și de potențialul de construcție. Un teren intravilan, cu drum de acces și utilități disponibile, va costa mai mult decât unul extravilan, care presupune costuri suplimentare pentru asigurarea utilităților de bază, fapt care necesită și o durată mai lungă până la autorizarea construcției.
Citiți articolul, pe lovedeco.ro.

