
În baza acordului-cadru semnat în luna iulie pentru lucrările de reparații și întreținere a străzilor din zona de Sud a Brașovului, a fost semnat recent și primul contract subsecvent pentru proiectele în derulare. În conformitate cu datele de pe portalul de achiziții publice, valoarea totală a lucrărilor din acest contract este de 11.092.550,16 lei fără TVA, fiind executate deja lucrări pe mai multe străzi principale din zonă. Contractul subsecvent a fost semnat cu firmele RS Activ, Fincodrum și Recon.
În zona sudică sunt incluse străzile delimitate de str.Zizinului, Toamnei, M.Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str.Al.I.Cuza), str.Al.I.Cuza, Avram Iancu, str.Stadionului (sector str.Avram Iancu – str.Lungă), Calea Făgăraşului (în LOTUL II se includ toate elementele geometrice ale străzilor: Iuliu Maniu (Hidromecanica – Al.I.Cuza), str.Al.I.Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str.Avram Iancu – str.Lungă), Calea Făgăraşului, inclusiv intersecţiile)”.
Reamintim că Primăria Brașov a încheiat un acord-cadru pentru lucrările de întreținere și reparații străzi ce se vor derula în următorii 4 ani în zona de Sud a municipiului, licitația în acest sens fiind lansată în luna ianuarie. În conformitate cu anunțul de atribuire, acordul-cadru va putea ajunge la o valoare totală de 219.989.356 fără TVA. Oferta declarată câștigătoare, din cele 6 depuse, a fost a asocierii formate din Straco Holding București, Miracons Zărnești și firmele brașovene Recon, RS Activ, Fincodrum și Eurostrada. În ceea ce privește celălalt lot de lucrări, respectiv pentru zona de Nord, acordul-cadru a fost semnat cu aceeași asociere pentru suma maximă pe 4 ani de 352.426.198 lei fără TVA, față de valoarea estimată de 495.523.857,00 fără TVA.


Un comentariu
11 milioane pentru strazi care erau perfecte ! (De ex Toamnei )…
In timp ce trotuarele de pe str Titulescu sunt varza !
Facem *reforma* nu ? Bani pentru clientela politica !