
Aseară în jurul orei 23:00, Serviciul Public Local Salvamont Zărnești a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unui turist în vârstă de 57 de ani, care a suferit o accidentare la membrul inferior stâng. Locația indicată a fost în zona inferioară a Văii Crăpăturii.
„La fața locului a intervenit o echipă formată din 5 membri ai serviciului nostru, care a acționat prompt. După coborârea victimei la baza muntelui, aceasta a fost predată unui echipaj SMURD pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Salvamont Zărnești – întotdeauna la datorie!”, au transmis salvatorii din Zărnești.




