
Vacanța de vară nu s-a terminat, iar părinții care nu au reușit încă să plece cu cei mici au ocazia să o facă de Sfânta Maria, în minivacanța de la mijlocul lunii august. O analiză realizată de ClubulCopiilor.ro, pe baza recenziilor din Google Maps, a scos la iveală cele mai bine cotate locuri din țară unde copiii se pot distra pe cinste.
Topul a fost împărțit în două categorii – locații-vedetă, consacrate, cu peste 5.000 de recenzii, și destinații în plină ascensiune, cu sub 5.000 de recenzii – astfel încât părinții să poată alege fie locuri consacrate și foarte populare, fie destinații mai puțin aglomerate, dar la fel de îndrăgite.
Au fost luate în considerare doar atracțiile care propun activități potrivite copiilor – de la parcuri de aventură și activități sportive, la explorare în natură, distracție în apă sau interacțiune cu animale – și care au obținut cele mai mari evaluări pe Google Maps. Acolo unde ratingurile au fost egale, s-a dat prioritate locațiilor cu cele mai multe recenzii – un factor care indică o mai mare popularitate sau consistență în oferirea de servicii de înaltă calitate.

Locul 1 în acest clasament este adjudecat de Mini Transilvania Park, Harghita
Rating: 4,8, dintr-un număr de 8.085 de recenzii
Parcul Mini Transilvania din Băile Szejke, lângă Odorheiu Secuiesc, este singurul parc tematic multicultural cu machete ale unor clădiri și monumente istorice din Transilvania. Pe o suprafață de 8.000 m², peste 120 de replici miniaturale spun povești despre castele, mănăstiri și biserici fortificate incluse în Patrimoniul UNESCO sau în Patrimoniul Național. Experiența nu se oprește la machete: vizitatorii se pot plimba cu mini-mocănița, pot explora o mini-cetate medievală, pot vizita Muzeul Apelor Minerale și muzeul porților secuiești, iar copiii au la dispoziție o generoasă zonă de agrement și un loc de joacă.

2. Parcul Aventura Brașov, Brașov
Rating: 4,7
Număr de recenzii: 10.183

Parcul de Aventură Brașov oferă iubitorilor de mișcare 16 trasee cu dificultate progresivă, pentru persoane de la vârsta de 4 ani.
Vedeta parcului este „Marea Tiroliană peste lac”, o aventură de 300 de metri ce îți taie respirația, recomandată de la 14 ani în sus. Pe lângă aceasta, găsești plase de escaladă, trambuline, tiroliene și multe alte provocări care fac uitată orice urmă de plictiseală.
3. Dino Parc Râșnov, Brașov
Rating: 4,6
Număr de recenzii: 31.487

Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, îi așteaptă pe vizitatori cu peste 100 de dinozauri în mărime naturală, recreați fidel după descoperiri paleontologice.
Pe cele 3,5 hectare ale parcului, copiii și părinții pot explora trasee de aventură, tiroliana, un vulcan interactiv, cinematografele 9D și 360°, dar și expozițiile din căsuțele din copaci.
Iată clasamentul integral:


Destinații în ascensiune: Locuri cool care merită încercate
Dacă în prima parte am vorbit despre atracțiile „vedetă”, cu peste 5.000 de recenzii și o popularitate confirmată de ani de vizite și experiențe, în această a doua parte ne concentrăm pe destinațiile în ascensiune — locuri mai noi sau aflate în orașe mai mici.
Chiar dacă nu au încă același număr impresionant de recenzii și aceasi popularitate ca și cele din prima parte a studiului nostru, aceste destinații au reușit deja să cucerească vizitatorii prin calitatea experiențelor oferite și bucuria pe care o aduc copiilor. Le-am inclus pentru că ni s-a părut firesc și corect să nu trecem cu vederea aceste locuri promițătoare, care merită descoperite și puse pe harta distracției de vară din România. Din județul Brașov, în acest clasament apare, pe locul 15, parcul de aventură din localitatea Drăguș.


