
Fostul deputat PSD Dorin Lazăr Maior, cel care a patronat o „fabrică de certificate de revoluționar” cu sprijinul lui Ion Iliescu, cere judecătorilor să-i reducă pedeapsa de 5 ani de închisoare cu care s-a ales în 2023, atunci când a fost condamnat definitiv pentru complicitate la trafic de influență.
Dorin Lazăr Maior a fugit de două ori din țară (repatriat apoi din Emiratele Arabe Unite în 2016 și din Italia în octombrie 2023) și este recidivist, în trecut fiind condamnat la 7 ani de închisoare cu executare pentru șantaj, în dosarul Romexterra.
Pe scurt, Maior ceruse câte un milion de lei de la trei persoane (doi afaceriști și de la directorul adjunct al băncii) pentru a nu-i denunța cu privire la credite acordate ilegal. Ultima condamnare a lui Dorin Lazăr Maior a venit pe 19 iulie 2023, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru complicitate la trafic de influență. Fostul președinte al Blocului Național al Revoluționarilor îi promisese unui alt infractor că va interveni pe lângă un văr închipuit al Laurei Codruța Kovesi pentru a-l scăpa de dosar. În acest proces, Dorin Lazăr Maior primise, inițial, o pedeapsă de 3 ani și 6 luni, redusă în apel la 2 ani, prin clemența Instanței.
Citiți articolul, pe libertatea.ro.

