
Asociaţia Metropolitană de Transport Braşov va semna, miercuri, contractul pentru realizarea Studiului de fezabilitate pentru trenul metropolitan, cu asocierea de firme care a câştigat licitaţia de la sfârşitul lunii iunie, a anunţat Primăria Braşov.
Prin acest proiect se urmăreşte, printre altele, conectarea municipiului Braşov de aeroportul de la Ghimbav.
Proiectul, dezvoltat de Consiliul Judeţean, Primăria Braşov, Asociaţia de Transport Metropolitan şi CFR, vizează operaţionalizarea a trei trasee feroviare dedicate transportului de navetă: TM1: Halta Stupini – Gara Braşov, cu opriri în cartierele Bartolomeu şi Tractorul; TM2: Codlea – Sfântu Gheorghe, cu opriri în Ghimbav (parc industrial), Aeroport, şi comuna Prejmer, şi TM3: Zărneşti – Dârste, cu opriri în toate gările şi noi puncte de staţionare.
Prin proiect se urmăreşte reabilitarea staţiilor CFR existente şi amenajarea unor noi puncte de oprire, precum şi achiziţia de material rulant modern şi eficient.
Nu în ultimul rând, un obiectiv principal al proiectului este „integrarea transportului feroviar într-un sistem metropolitan coerent”.
Demararea realizării documentaţiei necesare implementării acestui proiect reprezintă „un pas concret pentru un transport rapid, modern şi ecologic între municipiul Braşov, Sfântu Gheorghe şi localităţile din zona metropolitană”, declara, la sfârşitul lunii iunie, preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.
Conform documentaţiei publicate în anunţul licitaţiei de pe SEAP, contractantul va avea 12 luni pentru realizarea documentaţiilor tehnice, valoarea estimata a serviciilor de proiectare fiind de 7.500.000 de lei, la care se adaugă TVA.
Cea mai mare parte a fondurilor necesare realizării Trenului Metropolitan Braşov urmează să fie fonduri nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027 al UE, cu cofinanţare din partea autorităţilor locale.
În perioada 2022 – 2023, au fost patru tentative eșuate de a selecta un proiectant care să realizeze studiul de fezabilitate pentru cele 9 linii de tren metropolitan ale Brașovului. Apoi, pentru a nu se pierde finanțarea, s-a decis realizarea unui plan investițional, respectiv un studiu de oportunitate care va analiza cum va putea funcționa trenul metropolitan ținând cont de infrastructura exitentă, proiectele propuse la nivel național, nevoile locuitorilor din zona metropolitană, precum și o etapizare a pașilor următori..

