
Pe 9 aprilie s-au împlinit 158 de ani de la ratificarea, în Senatul SUA, a documentului prin care Statele Unite cumpărau Alaska de la Rusia. Tranzacția, încheiată pentru doar 7,2 milioane de dolari, a adăugat Americii un teritoriu de 1,7 milioane de kilometri pătrați, echivalent cu o șesime din suprafața actuală a țării. În culisele acestei afaceri s-a aflat și un român: generalul George Pomuț, diplomat și erou al Războiului Civil American.
Originile unei familii plecate din Săcele
George Pomuț s-a născut pe 31 mai 1818, la Gyula (Ungaria de astăzi), într-o familie de origine română, strămutată din Săcele, județul Brașov. Bunicul său, Dinică Pomuț, plecase spre Vest în căutarea unui trai mai bun. Educat în spiritul valorilor ortodoxe, tânărul Pomuț a urmat studii militare la Viena și Franța, devenind ulterior procuror regal și avocat.
Revoluționar și refugiat
În 1848, Pomuț s-a alăturat Revoluției maghiare, urcând până la rangul de căpitan. După înfrângerea mișcării, a fost condamnat de autoritățile austriece, însă a reușit să fugă și, după un periplu prin Italia și Germania, a emigrat în Statele Unite.
„New Buda”, colonia înființată de Pomuț în SUA
Stabilit inițial la New York, Pomuț a pornit apoi spre vest, în Iowa, unde, împreună cu alți refugiați, a înființat colonia „New Buda”. În scurt timp a devenit cetățean american, prosper proprietar de terenuri, antreprenor și investitor în mine și infrastructură.
Astfel, în 15 martie 1855, Pomuţ obţine cetăţenia SUA – sub numele de Pomutz, iar în perioada următoare, cumpără, cu sprijinul unui om cu stare, suprafeţe întinse de pământ, dovedind un spirit întreprinzător deosebit.
În următorii cinci ani, Pomuţ devine deja un om care trăia în lux, având în proprietate suprafeţe întinse de teren, o fermă rentabilă, era concesionarul unor exploatări miniere extrem de profitabile, ba construise chiar şi o şosea pentru o mai bună circulaţie în vestul american încă sălbatic. Nu în ultimul rând, Pomuţ era artizanul unor planuri îndrăzneţe de extindere şi dezvoltare a acelei regiuni.
Nu și-a uitat originile
Însă Pomuţ nu şi-a uitat niciodată originile, militând mereu ca Ungaria să demonstreze un tratament mai bun faţă de minorităţile sale etnice, şi artând nevoia de cooperare a acesteia cu Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei (Transilvania).
A urmat izbucnirea Războiului de Secesiune din America, care a divizat nordul aboliţionist de sudul care dorea menţinerea sclaviei, iar Pomuţ solicită înrolarea ca voluntar în Armata Uniunii nordului.
Erou al Războiului Civil American
În 1861, odată cu izbucnirea Războiului de Secesiune, s-a înrolat voluntar în Armata Uniunii. A luptat în bătălii decisive precum Shiloh, Vicksburg și Atlanta, remarcându-se prin curaj și calm. A urcat rapid în ierarhie, ajungând locotenent-colonel și, în final, general de brigadă – distincție confirmată de Senatul SUA în 1865.
Generalul Walter O. Gresham îl descria astfel: „Un brav și curajos ofițer, respectat de camarazii săi, un om cultivat și un gentleman manierat”.
Diplomat la Sankt Petersburg
După război, Pomuț a fost numit consul al SUA la Sankt Petersburg, funcție pe care a deținut-o timp de 12 ani. A vorbit fluent opt limbi străine și a demonstrat calități diplomatice remarcabile. În această poziție, a jucat un rol cheie în negocierile care au dus la vânzarea Alaskăi către SUA, în 1867.
Afacerea Alaska
Rusia, aflată în dificultăți financiare și temătoare de o expansiune britanică, a decis să vândă teritoriul. După negocieri intense conduse de secretarul de stat american William H. Seward și cu implicarea directă a lui Pomuț, tranzacția a fost parafată pentru 7,2 milioane de dolari. Deși presa vremii a ironizat „nebunia lui Seward”, achiziția s-a dovedit una dintre cele mai inspirate decizii din istoria SUA. Alaska ascundea resurse naturale imense și avea un rol strategic de prim rang.
Ultimii ani și moștenirea
În ciuda prestigiului său, Pomuț a murit în sărăcie la Sankt Petersburg, în 1882, fiind înmormântat acolo. Memoria sa a fost însă cinstită atât în România, cât și în SUA. Un cuirasat american (navă de război) i-a purtat numele, au fost ridicate statui în cinstea sa, iar în 1997 președintele Bill Clinton l-a evocat ca pe unul dintre „oamenii care au făurit America de astăzi”.

