
Ioana Popa, fostă directoare de vânzări, a ajuns la Suru printr-un joc al sorții, într-un concediu de odihnă care avea să-i schimbe viața: „Cabana mi-a plăcut enorm. A fost dragoste la prima vedere și în aceeași zi am aflat că era de vânzare. Totul s-a petrecut acum 10 ani, pe vremea când eu chiar nu aveam ceva al meu. Și, oricum, habar n-am avut pe atunci în ce m-am băgat.”
Așa se face că eventualul apartament pe care urma să-l cumpere în Sibiu, a luat forma unei cabane la 1450 de metri altitudine pe Muchia Moașei din Munții Făgăraș, achiziționată cu nonșalanța pe care mai toți tinerii o au.
La Suru ajungi pe poteca „punct roșu” care pleacă din Sebeșul de Sus, străbătând Valea Moașei, poate printre puținele văi sălbatice ale Munților Făgăraș. Astfel de peisaje, încă bogate în vegetație și cursuri de apă, devin tot mai rare, pe măsură ce construcțiile avansează spre poalele munților, deși, în nenumărate cazuri, fauna și flora sunt puse în pericol.
Citiți articolul, pe sibiuindependent.ro.

