
Luni în jurul orelor 15.00, polițiștii Secției 1 Poliție Brașov au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că în timp ce conducea un autoturism pe strada Toamnei din municipiul Brașov, în urma unui conflict spontan cu un alt participant la trafic, a fost lovit și amenințat de acesta. Polițiștii au declașat verificările iar individul agresiv a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 44 de ani, din Brașov.
În urma cercetărilor, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințarea și tulburarea ordinii și liniștii publice. Mai mult, polițiștii au emis o ordonanță prin care au dispus reținerea bărbatului, care, la acest moment, se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore.
Pentru că acțiunea de comportament agresiv în trafic prezenta un pericol față de ceilalți participanți, bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

