
Ieri dimineață în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, au fost dirijați să intervină la un accident rutier care s-a produs pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov. Polițiștii au stabilit că la volanul autoturismului implicat în accidentul rutier se afla un bărbat, care a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit un indicator rutier.
Bărbatul a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, la testarea efectuată pentru identificarea substanțelor interzise, acesta a indicat o valoare pozitivă. La solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele pentru verificare, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, astfel că, în urma interogării în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că nu este deținător de permis de conducere.
Având în vedere materialul probator existent în cadrul dosarului penal întocmit, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brașov.

