
Autoritățile din Brașov și Sânpetru, alături de Consiliul Județean și Direcția de Drumuri, și-au asumat în luna mai planul pentru descongestionarea traficului dintre cele două localități, după ce Consiliile Locale și CJ Brașov au aprobat „Planul coordonator de circulație Tractorul VII, Tractorul VIII, Ocolitoarea Municipiului Brașov VO1K, str. Narciselor, str. 13 Decembrie, intravilan Sânpetru”.
Astfel, după ce au fost semnate contractele pentru proiectarea extinderii străzii 13 Decembrie și a modernizării străzii Vasile Goldiș, Primăria Brașov a semnat contractul și pentru proiectul preliminar aferent amenajării unei noi șosele care să lege zona Tractorul de Sânpetru, respectiv între strada Vasile Goldiș și Drumul cu Plopi. Contractul, ce include și studiile de specialitate aferente proiectării, are o valoarea de 265.000 de lei fără TVA și a fost semnat cu firma AcadRoad SRL.
Noul drum va fi paralel cu calea ferată și va subtraversa centura prin pasajul existent peste magistrala feroviară. Va fi necesară însă amenajarea unui nou pod peste Râul Timișul Sec, la limitat administrativă dintre cele două localități, iar lungimea totală a noului sector de drum va fi de 1.820 metri. Primăria Sânpetru urmează să proiecteze partea de extindere a Drumului cu Plopi de pe raza sa administrativ teritorială.

