
Primăria Brașov demarează partea de proiectare în vederea construcției unei noi școli, dar și a unei săli de sport (cu o capacitate de 260 de locuri) pe un teren de pe strada Zaharia Stancu, donat de către un dezvoltator. Terenul are o suprafață de 9.092 mp, însă este posibil să fie necesare și exproprieri suplimentare, în conformitate cu documentația aferentă licitației.
Costul pentru realizarea documentațiilor tehnice și a studiilor aferente este de 608.000 de lei fără TVA, iar proiectanții își pot depune ofertele până în data de 15 septembrie împreună cu o garanție de participare de 6.080 lei. După semnarea contractului, proiectul preliminar ar urma să fie definitivat în termen de 3 luni.
Reamintim că unul dintre impedimente în vederea construcției de noi unități de învățământ a fost terenul necesar derulării unor astfel de proiect. În cazul acestei parcele, fosta administrație a Brașovului condusă de Allen Coliban a omis că unul dintre dezvoltatorii din zona Tractorul – Coresi urma să doneze municipalității o parcelă de 10.000 de metri pătrați tocmai pentru construcția unei școli, fiind una dintre condițiile pentru a-i fi aprobat Planului Urbanistic Zonal în vederea derulării unui proiect rezidențial. Terenul nu a ajuns în proprietatea primăriei și nu din vina investitorului privat, ci a Primăriei, care nu a derulat în 4 ani procedura necesară de preluare a terenului, iar la începutul anului, actuala administrație a început demersurile pentru a recupera parcela (detalii aici).

