
Consiliul Local Brașov a aprobat în ședința ordinară de ieri, Raportul de informare și consultare a publicului privind actualizarea Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului. Documentul a stârnit însă controverse, după ce consilierii FDGR și USR au refuzat să voteze „pentru”, argumentând că raportul „nu reflectă realitatea”.
Aceștia au criticat faptul că noua versiune a PUG-ului nu reglementează clar situația construcțiilor de pe dealurile din Șchei și că s-a renunțat la ideea de restrângere a zonelor construibile.
Scripcaru promite reguli mai stricte
Primarul George Scripcaru a declarat că planul actualizat nu va permite construcții haotice, iar unele dintre prevederile „Regulamentului construcțiilor în pantă”, elaborat de fosta administrație, vor fi integrate în noile reglementări.
„Regulile vechi erau, în parte, imposibil de aplicat și nu respectau cadrul legal. Am cerut elaboratorului să includă în PUG doar măsurile aplicabile”, a explicat edilul.
800 de sesizări de la cetățeni
În ședința de plen, Scripcaru a subliniat că versiunea inițială a PUG-ului conținea numeroase erori, fiind necesare corecții importante:
„Am primit 800 de sesizări din partea cetățenilor, iar unele dintre probleme au fost deja incluse în proiect”, a spus primarul.
Totodată, au fost consultate instituții-cheie precum Compania Apa și CFR, precum și alți deținători de rețele de utilități. „Aceste consultări nu avuseseră loc anterior. Instituțiile au primit informațiile necesare, dar au venit și cu propuneri utile, care au fost integrate în actualizarea PUG-ului”, a mai precizat Scripcaru.
Lipsa de date actualizate, o problemă majoră
Primarul a semnalat și dificultăți legate de datele insuficiente puse la dispoziția elaboratorului:
„Firma nu a primit studii cadastrale și de trafic actualizate, nici toate PUZ-urile existente, bazându-se pe informații învechite”, a explicat edilul.
Un exemplu concret a fost menționat chiar în plen: „În forma inițială, un ansamblu rezidențial din apropierea Fabricii de Bere Aurora ar fi trebuit demolat, pentru că terenul fusese trecut ca zonă verde în PUG.”
Următoarele etape
Aprobarea raportului reprezintă doar o fază intermediară. În perioada următoare, PUG-ul Brașovului va intra în etapa de avizare, după care va fi redactată forma finală. Documentul va fi supus consultării publice și, în cele din urmă, votului Consiliului Local.

