
După ce luni se ajunsese la o înțelegere și oficialii CFR SA promiseseră că nu vor fi trenuri anulate la CFR Călători și Transferoviar Călători pe motiv de neplată a Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI), miercuri după amiază s-au răzgândit. Administratorul infrastructurii feroviare a dat o dispoziție în teritoriu prin care comunică ce trenuri se vor anula începând de luni, 1 septembrie, respectiv de la 1 octombrie.
Club Feroviar a prezentat textul telegramei trimise în teritoriu de Direcția Trafic a CFR SA și apoi punctele de vedere al președintelui ARF, Mihai Barbu, și al liderului FSTFR, Rodrigo Maxim. Intertitlurile ne aparțin.
„Conform Notificării CFR SA nr. 1/3472 din data de 20.08.2025, emisă ca urmare a neachitării datoriilor restante ale CFR Călători, se dispune suspendarea următoarelor trase aparținând CFR Călători: (prezentăm doar trenurile care au plecare/sosire în Brașov – n.r.):
- Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenul 1634 SE ANULEAZĂ în relația Brașov-București Nord.
- Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10023 și 10024 SE ANULEAZĂ în relația București Nord – Brașov și retur.
- Începând cu data de 01.10.2025 și până la noi dispoziții trenurile 10030 și 10031 SE ANULEAZĂ în relația Cluj Napoca – Brașov și retur.
Vă rugăm dispuneți măsurile necesare pentru tecturarea Livretului Central cu Mersul Trenurilor de Călători (valabile din 15.12.2024) si Livretele cu mersul trenurilor Regio de pe SRCF 1-8 (valabile din 15.12.2024), DE INTRODUCERE și OPERARE ÎN SISTEMUL INFORMATIC, de avizare a întregului personal interesat și a publicului călător”.
Operatorul feroviar de stat a dat următorul comunicat: „CFR Călători se află în imposibilitatea de a achita la termenul scadent contravaloarea facturilor pentru tariful de utilizare a infrastructurii în valoare de 41,4 milioane de lei, având în vedere că deși avea de încasat de la Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF), pentru plata facilităților de călătorie și a compensației pentru serviciul public, peste 139 milioane de lei, de la momentul întâlnirii derulate la sediul ARF a fost achitată doar suma de 7,8 milioane de lei care a intrat în conturile CFR Călători în data de 26.08.2025. Cu toate acestea, CFR Călători a achitat către CFR SA din valoarea scadentă, până în prezent, 13 milioane de lei și întreprinde în continuare demersurile necesare, atât pentru încasarea sumelor datorate de Autoritatea de Reformă Feroviară ca urmare a prestației efectuate, cât și pentru plata sumelor datorate CFR SA și celorlalți furnizori de servicii. Menționăm că dacă pe lângă subcompensarea sistemului de transport feroviar de călători se înregistrează și întârzieri în plata facilităților de călătorie acordate diferitelor categorii sociale și a compensației suntem practic în imposibilitatea respectării angajamentelor contractuale în termenele scadente. CFR Călători cere scuze publicului călător pentru incovenientele care pot aparea și face tot ce este posibil pentru a limita impactul acestora”.

