
Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se află într-un proces continuu de dezvoltare și modernizare, iar în prezent este în curs de elaborare studiul de fezabilitate în vederea extinderii unor componente. Documentația a fost depusă spre avizare la Mediu, și, potrivit acesteia, proiectul de extindere vizează extinderea platformei de îmbarcare-debarcare cu 5 poziții, realizarea căii de degajare rapidă, canalizare pluvială aferentă, extinderea reţelei de iluminat, dar și a sistemului TVCI (televiziune cu circuit închis) şi a balizajului.
„În prezent Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, are în funcţiune doar trei poziţii de îmbarcare/debarcare/staţionare, aducerea de noi curse spre alte destinaţii şi creşterea numărului de zboruri existente, putându-se realiza numai prin extindere şi realizarea de noi poziţii, conform masterplan-ului de dezvoltare aprobat. Extinderea platformei de îmbarcare/debarcare/staţionare se va realiza în continuarea celei existente, odată cu realizarea căii de degajare rapidă/cale de rulare Bravo”, se precizează în documentația tehnică.
Valoare estimată a investiţiei este de 70.569.667 lei, fără TVA, din care construcția și montajul easte de 47.543.189 lei, fără TVA. Durata lucrărilor este estimată la 15 luni.
O „parcare” extinsă pentru șase avioane
Odată cu această extindere, pe aeroportul de la Ghimbav vor putea „parca” șase avioane. „Platforma va avea 6 poziţii de îmbarcare – debarcare – staţionare aeronave categoria C sau 1 poziţie alternativă pentru aeronave categoria E (peste primele două poziţii categoria C) şi patru poziţii aeronave categoria C. Distanţa dintre axele poziţiilor de parcare ale aeronavelor categoria C este de 44.0 m. După primele trei poziţii de parcare şi după ultima poziţie de parcare, se va realiza o cale de acces cu lăţimea de 8.00 m, racordată la calea de acces existentă pe platforma existentă. Lungimea platformei proiectate APRON 2 este de 286.00 m cu o lăţime de 135.00 m, la care se adaugă acostamentul de 7.50 m lăţime. După acostament se va realiza o bandă pistă de 52.00 m lăţime cu pantă variabilă spre nord. Capacitatea portantă a platformei proiectate APRON 2 va fi identică cu cea a pistei de decolare – aterizare, a căii de rulare Bravo şi a platformei existente APRON 1. Noua platformă de îmbarcare – debarcare va asigura spaţiul necesar pentru staţionarea a şase aeronave tip Boeing B737-900/Airbus A320. Distanţa între vârfurile aripilor aeronavelor alăturate va fi de 8.52 m pentru aeronavele Boeing 737-900 şi 9.68 m pentru aeronavele Airbus A320. Calea de rulare Bravo va face legătura între pista de decolare aterizare construită anterior şi noua platformă extinsă de debarcare – îmbarcare (APRON 2).”, se explică lucrările principale în documentația tehnică depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov.

