Colicile pot transforma primele luni ale unui părinte într-un maraton de nopți albe, suspiciuni alimentare și schimbări de formule. Nici pentru bebeluși nu e ușor. În spatele problemei se află un mic fragment de ADN – varianta C-13910 din genele lactazei – care dictează câtă lactoză poate digera copilul. Testul genetic care depistează intoleranța la lactoză oferă un răspuns clar și evită dietele „pe ghicite”.
Enzima lactază descompune zahărul din lapte încă din viața intrauterină, dar activitatea ei scade la majoritatea oamenilor după înțărcare – un proces controlat de polimorfismul LCT-13910 C/T situat în promotorul genei lactazei. Mai simplu spus, lactaza e „foarfeca” naturală care taie zahărul din lapte (lactoza) în bucățele ușor de digerat. Toți bebelușii se nasc cu această foarfecă activă, dar la majoritatea copiilor ea începe să „ruginească” după ce nu mai sunt alăptați, lucru hotărât de un mic detaliu de ADN numit LCT-13910.
Ce face enzima lactază?
Lactaza trăiește pe suprafața celulelor din intestinul subțire și împarte molecula mare de lactoză în două zaharuri mici, glucoză și galactoză, pe care corpul să le folosească drept energie. Ea lucrează încă din viața intrauterină, ca să ajute fătul să „guste” lichidul amniotic bogat în nutrienți.
După vârsta de 2-5 ani, la majoritatea copiilor activitatea lactazei începe să scadă natural – un fenomen apărut de-a lungul evoluției pentru că, istoric, oamenii nu mai beau lapte crud odată ce erau înțărcați. Când „foarfeca” genetică se tocește, lactoza ajunge nedigerată în colon, unde bacteriile o fermentează și produc gaze, balonare și, uneori, diaree.
De ce contează testul genetic de intoleranță la lactoză încă din primele luni de viață
Citiți articolul, pe hotnews.ro.
