
Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov au desfășurat o acțiune de control pe râul Olt.
„În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, respectiv 5 avertismente și 3 amenzi în cuantum de 3000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 176/ 03.06.2024 pescuitului și a protecției resursei acvatice vii.
Reamintim tuturor celor care practică pescuitul recreativ sau sportiv că este important să respecte reglementările în vigoare, pentru a proteja biodiversitatea, echilibrul ecosistemelor acvatice și, totodată, mediul înconjurător în ansamblul său”, au transmis reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov.

