
Primăria Hărman a lansat în februarie licitația pentru modernizarea străzii Aleea 14, care străbate comuna prin partea de Vest, respectiv face legătura între drumul județean dinspre Sânpetru și DN 11.
Costul total al lucrărilor este estimat la suma de 5.256.515,67 lei fără TVA, iar la procedura de licitație s-au înscris 11 constructori. Dată fiind concurența, și prețurile ofertate au fost mai mici, iar cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic a avut-o firma Miracons din Zărnești. Cu aceasta a fost semnat contractul în schimbul sumei de 4.357.838,09 lei, fără TVA,
Drumul are o lungime de 3 kilometri și facilitează accesul localnicilor din partea de Nord a comunei, dar și din mai multe noi zone rezidențiale, spre DN 11, fără a mai face un ocol pe DJ 112 prin centrul localității.
În prezent, strada este acoperită cu balast, nisip și pământ, iar porțiunile asfaltate sunt degradate, cu gropi și cedări de terasament. Aceste probleme fac circulația rutieră dificilă, mai ales în perioadele cu precipitații abundente. Contractul se va derula pe o perioadă de 12 luni, din care 6 luni lucrările propriu-zise.

