
Traficul rutier se desfășoară cu restricții, pe DN1 în apropiere de intersecția cu DJ 107D, pe sensul de mers Sibiu – Brașov, din cauza unui accident rutier.
„În eveniment au fost implicate două autovehicule, iar în urma impactului dintre acestea, două persoane au necesitat sprijin de specialitate, fiind transportate la o unitate medicală.
La locul accidentului au fost direcționate echipaje de poliție, urmând a se efectua cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și stabilirea cauzei care a dus la producerea incidentului.
Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

