
Compania Apa Braşov implementează „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județul Braşov/Regiunea Centru-etapa II”, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021 2027.
Proiectul va fi implementat prin 13 contracte de lucrări, iar unul dintre acestea vizează reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în Municipiul Braşov. Investiția totală este de 95,35 milioane de lei, fără TVA. Durata de execuție este de 30 de luni, iar din 25 august, constructorul, asocierea Awe Infra SRL și Dimex 2000 Company SRL, a demarat pregătirea lucrărilor, respectiv obținerea autorizațiilor și instalarea organizării de șantier.
Primele străzi pe care vor intra utilajele, respectiv de la finalul acestei luni, sunt Stadionului și Codrii Cosminului. Tot în această etapă sunt incluse și străzile Avram lancu, Universităţii, Al.l.Cuza, Iuliu Maniu, Bulevardul Muncii, Tâmpei, Vasile Alecsandri și Zorilor. Reprezentantul constructorului a precizat că anul acesta nu se vor deschide mai multe fronturi de lucru, ținând cont că începând cu 15 noiembrie, conform legii, se sistează lucrările de săpătură pe perioada sezonului rece, astfel încât să nu rămână străzi săpate și să se creeze un disconfort pentru locuitorii din zonă.
De altfel, directorul general al Companiei Apa, Liviu Cocoș, a precizat faptul că intervențiile pe străzi au fost prioritizate și în funcție de proiectele de investiții pe care le are în derulare Primăria Brașov, astfel încât să fie evitate situațiile în care după refacerea carosabilului să se sape din nou.
Contractul cuprinde reabilitarea reţelei de distribuție a apei, pe o lungime totală de 33.26 km și pe un număr de 93 de străzi (din zona Astra, Blumăna – Bartolomeu, Brașovul Vechi, Tractorul – Griviței și Valea Cetății), precum şi reabilitarea arterelor de transport, pe o lungime de 13 km. In plus, va fi implementată şi o instrumentație pentru monitorizare de tip SCADA. „Ne cerem scuze tuturor locuitorilor ce urmează a fi afectați de lucrări! Acestea vor presupune săpătură, zgomot şi praf pe toată perioada defăşurării lor. Îi asigurăm pe toți braşovenii că vor fi informați în mod constant pe tema progresului lucrărilor şi că toate aceste investiții sunt realizate pentru sănătatea publică şi pentru protejarea mediului înconjurător”, a adăugat Liviu Cocoș.
Directorul Companiei Apa a precizat că în aria de acoperire, cu finanțări europene prin PDD se vor derula până în 2028 investiții ce totalizează aproximativ 200 de milioane de euro, cofinanțarea companiei fiind de 4%, iar a autorităților locale, de 2% (în cazul localităților din județ fiind suportată de către Consiliul Județean, doar în municipiul Brașov fiind asigurate fonduri de către municipalitate).
Aproape 29 de milioane de lei, investiții și la Hălchiu
Un alt proiect de anvergură este cel ce vizează extinderea rețelelor de apă și canalizare în comuna Hălchiu, care va demara tot luna aceasta. Acesta are o valoare de 28.917.372,00 lei fără TVA și o perioadă de execuție de 20 de luni și ar urma să fie realizat de Asocierea dintre Gott Strasse Srl – Deconstruct AG Srl și Raicommerce Construction JSC.
Astfel, va fi extinsă și reabilitată rețeaua de distribuție a apei, pe o lungime de aproximativ 15,5 km, iar cea de canalizare pe o lungime de aproximativ 11,3 km. În plus, vor mai fi realizate 2 stații de pompare a apei uzate menajere și conductele de refulare aferente acestora.

