
Guvernul Bolojan reduce de la 5 milioane la 3,5 milioane de cetățeni numărul de beneficiari care vor primi gratuit cartea electronică de identitate, relevă datele analizate de publicația profit.ro. Guvernul reduce și cu 21 milioane euro din fondurile alocate implementării noilor buletine, finanțate în cea mai mare parte prin PNRR.
Până la 30.06.2026, limita de implementare a PNRR, Guvernul ar trebui să elibereze în mod gratuit 5 milioane de cărți electronice de identitate, cu o valoare eligibilă din PNRR de 70 milioane euro. Alte 80 milioane euro sunt alocate pentru dezvoltarea serviciilor publice online pentru eliberarea noilor documente.
Guvernul a decis însă ca, în scopul securizării investiției și utilizării efective a fondurilor alocate prin PNRR, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) să diminueze de la 5 milioane cetățeni la 3,5 milioane de cetățeni numărul de beneficiari pentru care se eliberează gratuit cartea electronică de identitate, cu reducerea corespunzătoare a alocării bugetare, respectiv cu 21 milioane euro. Astfel, noul buget total al proiectului scade de la 150 milioane euro la 129 milioane euro. La această alocare redusă din fonduri PNRR nerambursabile, până la finalul acestui an, Guvernul trebuie să asigure o finanțare publică națională de 15,7 milioane lei și TVA aferentă fondurilor europene în sumă de 134 milioane lei. Mai multe detalii, pe profit.ro.

