
Pentru elevii de gimnaziu de la Colegiul Național Andrei Șaguna, noul an școlar nu a venit doar cu mobilier și echipamente noi, ci și cu o nouă clădire. Începând din acest an, clădirea în care a funcționat facultatea de muzică a devenit corpul C al colegiului, elevii beneficiind în acest fel de spațiul optim necesar pentru desfășurarea orelor.
„Am reușit să facem această intervenție rapid, într-un timp foarte scurt, în așa fel încât să putem să funcționăm în acest an aici, așa cum am promis acum câteva luni de zile, împreună cu doamna Carmen Tănăsescu și cu Mitropolitul Laurențiu Streza. Este doar o etapă. Această clădire va mai avea multe lucruri de adăugat, atât pe interior, cât și pe exterior. Vom face în așa fel încât să se ridice la nivelul așteptărilor părinților, dar și al profesorilor care sunt aici la «Andrei Șaguna»”, a precizat primarul George Scripcaru.
O altă veste bună pe care primarul George Scripcaru a dat-o chiar la deschiderea anului școlar este aceea că municipalitatea a obținut avizul Ministerului Finanțelor pentru finalizarea proiectului de finanțare cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare în vederea eficientizării energetice a mai multor clădiri publice, una dintre acestea fiind cea a Colegiului Andrei Șaguna.
„Am primit astăzi o veste bună de la ministrul Finanțelor, care mi-a transmis acordul ministerului pentru acordul de împrumut pe care municipiul Brașov îl are în derulare cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, un acord de finanțare de 30 de milioane de euro, care vor fi utilizați pentru eficientizarea, amenajarea și modernizarea unor clădiri cu funcțiuni publice – una dintre aceste clădiri fiind colegiul Andrei Șaguna. Astfel vom reuși modernizarea, dotarea și reabilitarea întregului colegiu, din toate punctele de vedere”, a subliniat George Scripcaru.


Un comentariu
Care sunt celelalte cladiri?
Ca de Saguna am tot vazut ca scrieti numai de bine…