
De aproape un an, Piața Sfântul Ioan găzduiește primul hub de biciclete cargo din Brașov, o inițiativă care oferă o alternativă sustenabilă pentru transportul de marfă în Centrul Istoric. Proiectul a debutat în decembrie anul trecut și, potrivit datelor de monitorizare, se bucură de succes.
Două biciclete, peste 5.500 de kilometri parcurși
În prezent, hub-ul E-Cargo Cicleta pune la dispoziția utilizatorilor două biciclete electrice pentru transport de marfă. Livratorii sau locuitorii pot lăsa gratuit mașina pe unul dintre locurile special amenajate, transferă marfa în bicicletă și își continuă traseul fără costuri suplimentare.
De la lansare, cele două biciclete au parcurs împreună 5.546 de kilometri. Una dintre ele a înregistrat 3.233 km, iar cealaltă 2.312 km, deși a fost indisponibilă timp de două săptămâni pentru reparații.
Serviciul are peste 100 de utilizatori înregistrați, dintre care 20-30 sunt recurenți, folosind bicicleta aproape zilnic sau săptămânal.
Din livrări la restaurante până la întâlniri romantice
Deși proiectul a fost gândit inițial pentru livratori, în practică, bicicletele sunt folosite în special de locuitorii și afacerile din centrul Brașovului pentru aprovizionarea restaurantelor, pensiunilor sau gospodăriilor. Totodată, cererea pentru agrement a crescut vizibil.
„Seara și în weekend mulți părinți își plimbă copiii pe sub Tâmpa, dar bicicletele sunt folosite și de cupluri, ca o abordare mai creativă a unei întâlniri romantice”, au precizat reprezentanții AMB, citați de Bună Ziua Brașov.
Traseele preferate includ magazinele Lidl și Kaufland, mall-urile AFI și Coresi, dar și zonele de agrement: Tâmpa, Pietrele lui Solomon, și chiar lacul de la Ghimbav sau Dealul Lempeș.
Două modele disponibile, se caută finanțare pentru o a treia
Hub-ul din Piața Sfântul Ioan oferă două tipuri de biciclete cargo: una mai ușoară, cu o capacitate de 150 kg, și una mai mare, ce poate transporta până la 180 kg și este echipată cu scaun pentru copii.
„Cu volumul actual de utilizatori, serviciul funcționează aproape de limita capacității. Lucrăm cu rezervări și căutăm finanțare pentru o a treia bicicletă”, au transmis reprezentanții AMB Brașov.
De la idee la proiect european
Inițiativa a fost lansată inițial de Asociația Metropolitană de Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov, în cadrul unui grant EIT Urban Mobility – City Raptor. Soluția câștigătoare a unui concurs internațional a fost tocmai acest hub de biciclete cargo, menit să reducă traficul din centrul orașului și să crească accesibilitatea.
După o perioadă de testare, din iunie 2025 proiectul a fost preluat de Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă (AMB), care îl derulează acum sub umbrela proiectului european PROMISE, finanțat prin programul Driving Urban Transitions.

