
Un silvicultor a depistat în fondul forestier aparținând Ocolului Silvic Teliu, doi bărbați care ar fi tăiat și sustras arbori dintr-o parcelă situată în zona denumită „Sub Stejăris”.
„La momentul depistării, doi dintre bărbați l-ar fi agresat pe pădurar, lovindu-l cu un obiect. Ulterior, bărbații din comuna Budila ar fi distrus autoturismul de serviciu al pădurarului și i-au adresat amenințări.
Astfel, ca urmare a celor sesizate, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus efectuarea de cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, distrugere, amenințare, tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.
În data de 10 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, sprijiniți de polițiști din structurile de acțiuni speciale, criminalistic și protecția animalelor, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, emise pe numele celor două persoane bănuite.
După audieri, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei doi bărbați din Budila. Ulterior, aceștia au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a unuia dintre aceștia”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.


Un comentariu
Grijania mamii lor de țigani! A câta miliarda oară! Lăsați naibii laoparte corectitudinea politică, sorosismul progresist și măriți pedepsele la maxim, dați putere maximă poliției. Altfel țiganii ăștia vor distruge ireversibil rromania.