
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov intervin la această oră pe DN 10, la intrarea în comuna Prejmer dinspre Hărman, unde s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.
În urma evenimentului, au rezultat șase victime, dintre care cinci adulți și un copil, aflat în stare stabilă.
„La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, două echipaje SMURD și două echipaje SAJ”, au precizat reprezentanții ISU.
Circulația auto este blocată temporar, fapt pentru care IPJ Brașov recomandă conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la locul accidentului.

