
Constructorul japonez Honda a lansat propria hartă „Cele mai bune drumuri europene” pe care o oferă proprietarilor modelului Civic Type R, pentru a le propune călătorii pline de adrenalină. Din colecția de peste 120 de șosele din Europa care te țin cu sufletul la gură cu ajutorul serpentinelor și peisajelor pe care le străbat, două drumuri din România au fost alese de specialiștii japonezi.
Honda a ținut să includă în harta europeană dedicată lui Civic Type R „drumuri palpitante, trasee emblematice și câteva comori ascunse”, pentru o călătorie „pe acest continent remarcabil”. Drumurile au fost alese de experți în automobilism, spune compania japoneză, ori de pasionați de condus, de proprietari și fani ai modelului Civic Type R.
Șoselele se întind din nordul îndepărtat al Scoției până în sudul Spaniei, de pe plajele vestice din Algarve, Portugalia, până în România, pe drumurile șerpuite care străbat Carpații, acoperind zone pitorești de coastă ori drumuri cross-country sau montane.
Celebrul Transfăgărășan din România este menționat la loc de cinste, împreună cu la fel de celebrul Pas Stelvio din Italia și North Coast 500 din Scoția, dar un al doilea drum din România apare pentru prima dată într-un ghid internațional ca șosea potrivită pentru șoferii de mașini sport. Este vorba despre un traseu destul de cunoscut și care, în trecut, era destul de aglomerat, dar care a fost readus la condiții normale de condus în ultimii ani, după investiții și reparații. Este vorba despre Culoarul Rucăr – Bran, menționat în ghidul Honda ca Bran Pass, DN73 și derivatele sale, care leagă Piteștiul de Brașov prin Mioveni, Stoenești, Rucăr, de unde începe adevăratul traseu, Dâmbovicioara, Moieciu, Bran și ajunge în Brașov.
Citiți articolul, pe profit.ro.

