
Comisia de circulație a avizat, în cadrul ședinței de astăzi mai multe propuneri venite atât din partea Primăriei Brașov, cât și din partea unor beneficiari privați, care au ca scop reglementarea circulației pe domeniul public.
În vederea creșterii siguranței circulației pietonale și rutiere, comisia a avizat instituirea de sens unic în zona Pieței Astra, respectiv pe B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt. Zona vizată este între Parcul Hutchison și biserica catolică (conform planșei de mai jos).

De altfel, a mai fost aprobată și amenajarea de noi locuri de parcare de reședință. Astfel, a fost avizată propunerea de amenajare de parcări în cartierul Florilor, pe str. Rozelor, însă va trebui obținut și avizul Poliției Rutiere.
Noi parcări de reședință ar urma să fie trasate și pe străzile Înfrățirii și Baba Novac.
Totodată, Comisia de Circulație a decis amplasarea de bariere pe străzile Apullum și Iuliu Maniu la intrările spre curtea Colegiului Tehnic Transilvania (unde funcționează și Secția 1 de poliție).

