Liderul organizaţiei municipale UDMR, Toro Tamas, a fost amendat de polițiștii brașoveni, după ce a făcut scandal la „Zilele Culturale Maghiare”. Agenții au fost chemați în noaptea de sâmbătă spre duminică la evenimentul, care a avut loc în curtea Colegiului Național „Aprily Lajos”.
„Un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție a fost direcționat, în urma primirii unui apel telefonic, pentru a interveni la o sesizare privind manifestarea turbulentă a unor persone prezente în incinta unei unități situate pe strada După Ziduri, din municipiul Brașov.
La fața locului, polițiștii au constatat că, în incinta unității, în cadrul unui eveniment, era redată muzica la o intensitate ridicată. Tot aici, au identificat și un bărbat, care la momentul interceptării și legitimării, a devenit recalcitrant și agresiv, fapt pentru care a fost nevoie de imobilizarea acestuia, pentru încetarea acțiunilor de tulburare a ordinii publice. De asemenea, la fața locului a fost solicitat și sprijinul unui echipaj medical, însă persoana turbulentă a refuzat transportul către unitatea spitalicească.
Față de cele constatate de către polițiști, bărbatul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991-R pentru tulburarea ordinii și a liniștii publice, refuzul de legitimare și provocarea de scandal”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
Polițiștii brașoveni contrazic declarațiile liderului UDMR. Toro Tamas a spus că agenții au încercat să-l șicaneze și că, după intervenție, totul s-a rezolvat rapid, fără amendă sau alte măsuri.

