Pentru plata facturii de consum la curent electric, încă o categorie de români ar putea beneficia de 50 de lei lunar. În prezent, primesc sprijin persoanele singure cu venit net lunar de maximum 1.940 lei, precum și familiile cu venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei. Un amendament la ordonanța de urgență privind sprijinul, inițiat și aprobat în comisiile Senatului, analizat de Profit.ro, include printre beneficiari și „persoana fizică sau familia, client casnic de energie, la al cărui loc de consum locuiesc persoane care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale alimentate de la rețeaua electrică, necesare efectuării tratamentelor medicale, indiferent de valoarea venitului net lunar″, notează profit.ro.
50 lei lunar sprijin de la Stat
Cei aflați în această situație vor încărca încărca în platforma EPIDS, drept document justificativ, confirmarea de la medicul specialist, ce va cuprinde și perioada pentru care se recomandă utilizarea dispozitivelor, aparatelor sau echipamentelor medicale, iar ajutorul va fi acordat doar pe perioada respectivă, dacă aceasta ia sfârșit înainte de 31 martie 2026. Amendamentul a fost introdus de senatorul UDMR Lorant Antal, cu argumentul că persoanele cu astfel de nevoi medicale au beneficiat de cel mai mic preț final la energie, de 0,68 lei/kWh, în perioada în care aceste prețuri au fost plafonate, până la 1 iulie 2025.
Un alt amendament aprobat, inițiat de senatoarea AUR Nadia-Cosmina Cerva, stipulează că, ″pentru categoriile sociale lipsite de acces la mediul online, aflate în imposibilitatea de deplasare, din motive medicale și/sau financiare, până la un sediu de primărie sau poștă, administrațiile publice locale sunt obligate să desemneze o persoană care să le reprezinte în vederea obținerii tichetului electronic de energie″. Raportul comisiilor, cu amendamentele admise, la proiectul de lege de aprobare a OUG nr. 35/2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, va fi supus la vot în plenul Senatului miercuri, 24 septembrie, termenul de adoptare tacită fiind 26 septembrie.
Ultimul cuvânt îl va avea Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională.


Un comentariu
Dati pomeni in continuare , ca statul are bani ! Recuperam de la pensionari si de la cei care platesc taxe !