Primăria Brașov a început anul acesta expertiza vizuală pentru risc seismic a tuturor clădirilor multietajate cu destinația de locuințe construite înainte de 1978. În total, aproape 10.000 de construcții vor fi expertizate vizual, iar în cazul celor considerate cu risc proprietarii vor trebui să facă expertiza tehnică, și, în cazul celor care se încadrează în clasa I de risc seismic, trebuie să le consolideze. Primăria va începe expertizele tehnice pentru clădirile proprietate a Municipiului.
Pentru o parte dintre acestea, expertizele au fost finalizate, iar în ședința de vineri, Consiliul Local ar urma să actualizeze Planul de Analiză și Acoperire al Riscurilor la nivelul Unității Administrativ Teritoriale al Municipiului Brașov.
Între clădirile expertizate se numără și cel mai vechi imobil cu destinația de locuință. Acesta se află pe strada Poarta Șchei nr. 13 și are în componență 12 apartamente. Casa a fost construită în jurul anului 1700, iar acum a fost încadrată în clasa I de risc seismic. În februarie anul trecut, un perete al clădirii s-a prăbușit, ca urmare a derulării unor lucrări fără autorizație. A fost deschis un dosar penal, iar lucrările au fost stopate, ținând cont că exista riscul de a afecta și celelalte apartamente.

