Ieri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 46 de ani, din localitatea Criț, cu privire la faptul că în data de 18 septembrie a.c., în timp ce se afla la domiciliu, în urma unui conflict verbal, partenerul său i-a adresat jigniri, iar în data de 21 septembrie bărbatul a amenințat-o din nou pe femeie cu acte de violență, fapt ce i-a creat acesteia o stare de temere.
După ce au întocmit formularul de evaluare a riscului din care a rezultat că există un risc iminent de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de în vârstă de 38 de ani, prin care au dispus măsuri pentru protecția persoanei vătămate.
Femeia și-a exprimat consimțământul cu privire la montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului, iar polițiștii i-au montat acestuia un dispozitiv de localizare prin care, la acest moment, concubinul este monitorizat astfel încât să nu se apropie de „iubita” pe care a agresat-o.

