Plenului reunit al Camerei Deputaților a respins miercuri moțiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Dianei Buzoianu, ministrul Mediului. Din cei 302 deputați prezenți, 200 au votat contra, 87 pentru și 15 s-au abținut de la vot. După ce Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, a anunțat rezultatele votului, ministrul Mediului a luat cuvântul:
„Vă mulțumesc că ați transmis un mesaj clar: că Parlamentul nu poate fi folosit ca un instrument de propagandă pentru AUR. Domnule Simion, dacă sunteți atât de îngrijorat de cum s-au petrecut negocierile, să știți că am discutat despre legi, procedurile legale. Poate dumneavoastră vă negociați principiile, dar noi nu”.
Ce îi reproșează AUR ministrului Mediului, Diana Buzoianu
Moțiunea depusă săptămâna trecută de AUR la Camera Deputaților a fost intitulată „Stabilirea securităţii energetice a României prin politici de mediu ce obstrucţionează punerea în funcţiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989” și este semnată de 50 de deputați din grupul AUR. Ei cer „un calendar executoriu, cu termene și responsabilități clare, pentru avize, reluarea lucrărilor și punerea în funcțiune a acestor capacități”.
Deputații AUR acuză că înlocuirea hidrocentralelor cu parcuri fotovoltaice echivalează cu sabotajul intereselor naționale.
„A afirma că hidrocentralele nu mai sunt rentabile si că pot fi înlocuite pur și simplu cu parcuri fotovoltaice înseamnă să contrazici toți specialiștii din domeniu și să transmiți un mesaj politic clar: descurajarea punerii în funcțiune a acestor obiective strategice. Este o abordare care echivalează cu sabotajul intereselor naționale”, arată textul moțiunii.
Ce spune ministrul Mediului despre demersul suveraniștilor
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat la dezbaterea moţiunii simple că documentul cu care AUR a venit în Parlament este un text plin de manipulări şi fake news-uri, o moţiune care cere Parlamentului şi Guvernului să facă ceea ce legea NU permite să fie făcut iar AUR ar vrea să ne întoarcem în epoca în care hidrocentralele se construiau cu buldozere fără să se mai respecte legi.

