Zonele verzi din apropierea Gării Brașov se transformaseră în ultima perioadă în locuri de campare pentru diverse persoane care vin din alte localități în oraș, fie pentru a cerși, dar și care au comis diverse fapte ilicite.
Astfel, în ultimele zile s-au derulat mai multe „razii” ale Poliției Locale, iar respectivele persoane au fost alungate și zonele verzi igenizate.
Consilierul local brașovean Adrian Codreanu (PNL) a anunțat că municipalitatea va continua acțiunile de igienizare și de îndepărtare a persoanelor fără adăpost din zona Gării Brașov, care este considerată una dintre cele mai problematice din oraș din acest punct de vedere.
„În urmă cu două săptămâni, împreună cu Poliția Locală, am igienizat parcurile din zona Pieței Dacia și am identificat persoanele fără adăpost care tulbură liniștea și creează un sentiment de nesiguranță locuitorilor. Acțiunile continuă zilnic și vor fi menținute și în perioada următoare”, a declarat Adrian Codreanu.
În paralel, municipalitatea pregătește modernizarea zonei Bulevardului Gării nr. 2–14, prin reamenajarea locurilor de joacă și construirea unui teren de fotbal și a unuia de baschet.



Un comentariu
^Boschetaria^ de pe terenul fostei IUS cand dispare ?